Programele de prevenție a violenței împotriva femeilor sunt o necesitate din ce în ce mai stringentă. Pandemia de COVID-19 a generat un nou cadru al violenței domestice. În noile scenarii, bărbații care stau acasă, deprimați, unii dintre ei după ce și-au pierdut locul de muncă, pot deveni violenți, chiar dacă înainte de acest context nu erau, explică avocata afgană Duniya Stanikzai. De Ziua Internațională a Femeii, Libertatea a vorbit cu experta din Afganistan, despre cum educarea bărbaților și a societății în general pot reduce violența împotriva femeilor.
Violul, incendierea prin uzul chimicalelor, aruncarea acidului pe față, vânzarea și cumpărarea femeilor, mariajele forțate, căsătoriile timpurii, izolarea, abuzul, hărțuirea, muncă forțată/exploatarea prin muncă sunt doar câteva dintre realitățile cu care femeile se confruntă, explică avocata afgană Duniya Stanikzai. Procurorii nu pot desființa cazul, când abuzurile rămân pe corpul femeii. Dar de cele mai multe ori, femeile nu ajung în instanță, mai spune Stanikzai.
Duniya Stanikzai este membră a Uniunii Avocaților din Afganistan (LUA), specializată în dreptul penal, dreptul familiei, dreptul arbitrajului, dreptul medierii, dreptul anticorupție și dreptul contractelor. Stanikzai este și activistă în domeniul dreptului minorilor, integrării de gen și afacerilor de abilitare.
„Mama mea, avocată, este inspirația mea”. Unul dintre sfaturile primite de la ea, care au însoțit-o de-a lungul vieții, este că: „În această lume dominată de bărbați, ai aceleași drepturi ca ei!”, povestește Stanikzai.
Una dintre cele mai mari provocări prin care trece Afganistanul cu privire la violența împotriva femeilor este lipsa informațiilor și de conștientizare, care există de generații deja, explică ea.
„Ei presupun că așa e cultura noastră sau că așa spune religia. Nu ar trebui să lăsăm femeile să iasă afară, fețele lor nu pot fi expuse, bărbații sunt persoanele dominante în societate și controlează femeile, care ar trebui să fie ca un sclav pentru ei. Dar nu este vorba despre ce cere religia, ci de felul în care oamenii au interpretat-o într-un mod eronat, atât cultura, cât și religia, mai ales în rândul bărbaților”.
Asta a dus la o cultură a violenței împotriva femeilor. Și devine din ce în ce mai rău, explică femeia. O situație însă care se regăsește și în viața femeilor din România.
Studiile europene ne clasează pe ultimele locuri la egalitatea de gen în numeroase domenii: condiții de muncă, educație superioară și accesul la poziții de putere.
Sunt extrem de multe cazuri de violență îndreptată împotriva femeilor, dar doar câteva dintre ele ajung la tribunal. Asta pentru că, pe lângă cultura violenței, mai există și cultura de a nu merge în instanță, rușinea de a face asta. Iar asta începe inclusiv din partea părinților fetei abuzate.
Au fost cazuri în care femeia abuzată a fugit acasă la părinții ei, iar tatăl a trimis-o înapoi la soțul agresiv. Așa ajung să suporte violența în continuare sau unele apelează chiar la sinucidere, povestește femeia.
În Afganistanul rural, obiceiul implică, după căsătorie, ca femeia să se mute cu familia soțului. O familie mare, cu care o fată tânără, de multe ori adolescentă, este obligată să conviețuiască și pe care e nevoită să-i servească. Atunci când nu reușește să-și îndeplinească acest rol impus de societate și familie este bătută. Există chiar cazuri de viol din partea altor membri ai familiei.
Așa arată multe dintre poveștile pe care Stanikzai le-a văzut de-a lungul timpul.
În cazurile în care femeile merg la tribunal, dovezile/urmele violenței pe care au trăit-o se văd pe pielea lor - vânătăi, cicatrice, un trup consumat pe interior și pe exterior. <br>
În multe dintre cazurile care ajung în instanță, femeia este separată de bărbatul abuziv, iar acesta este condamnat la închisoare. Dar, la fel ca în România, cazurile de violență se perpetuează la nesfârșit în intimitatea unui cămin impenetrabil, explică avocata.
Duniya Stanikzai crede că prin intermediul mass-media se pot vorbi mai multe despre aceste forme ale violenței, se pot implementa mai multe programe de conștientizare, mai ales prin social media. Câteva dintre instrumentele la care s-a gândit ea includ:
În țări precum Afganistan, nu toată lumea are acces la televizor sau internet, de pildă. La fel ca și în România rurală. De aceea, programele de prevenție și educație ar trebui să vizeze mai ales aceste comunități izolate, spune avocata.
„Noi avem de exemplu moscheele în care putem începe să-i educăm pe oameni în direcția corectă. Mulți bărbați au o viziune greșită în minte, iar asta îi determină să fie violenți. Bărbații trebuie să știe care sunt drepturile femeii, oriunde în lume, în islam și în orice împrejurare.”
Ministerul Educației și alte ministere care au în subordinea lor agențiile pentru egalitate de șanse ar trebui să se ocupe de programe de educare a bărbaților în aceste aspecte. De exemplu, existența unor programe pentru bărbați, seara, în sălile de cursuri, făcute împreună cu ONG-urile locale.
Un alt instrument util este existența unei linii telefonice care poate fi apelată gratuit de oriunde și unde se garantează confidențialitatea femeii. Duniya Stanikzai spune că în urma acestor denunțuri telefonice confidențiale, poliția ar putea merge la domiciliul femeii spunând că au auzit scandal, de pildă, și să nu dezvăluie faptul că femeia a sunat.
Confidențialitatea ar ajuta și în cazurile de viol, în care de multe ori femeile nu cer ajutor deoarece sunt sfătuite „să nu se facă de rușine”, explică ea.
Duniya Stanikzai spune că s-a confruntat de multe ori cu hărțuirea pe stradă. Uneori a răspuns și le-a spus care îi sunt drepturile și le-a cerut să i le respecte. Alteori, soluția a fost să nu meargă singură pe stradă. Dar există și situații în care acest gen de intervenție se poate transforma într-o agresiune. „Uneori, doar am continuat să merg mai departe”, spune femeia. Unii bărbați care strigau după ea pe stradă aveau cuțite și s-a temut că, dacă le-ar răspunde, lucrurile ar putea deveni violente.
Din cauza lipsei unor pârghii sociale și a unui sistem de protecție adecvat, care să aibă grijă ca astfel de situații, de hărțuire stradală, să nu mai existe, uneori singura lor posibilitate este să-i ignore, spune avocata. „Îmi risc viața, o să ignor, e singura soluție”.
În România, studiile arătau că <a href="http://www.cdep.ro/proiecte/2018/200/50/8/em320.pdf">8 din 10 românce nu se simt în siguranță</a> noaptea pe stradă și că 4 din 10 femei se tem să se plimbe pe drum, chiar și în plină zi. Din 2018,
Hărțuirea stradală este pedepsită prin lege. Conform publicației DOR, Poliția Română a înregistrat:
Dintre acestea, doar 17 sancțiuni contravenționale au fost aplicate de Poliție.
Primul pas este negocierea, dar apoi, avocata sfătuiește femeile să meargă la tribunal.
<strong>Femeile trebuie să știe că au dreptul să meargă în instanță. „Asta îți va îmbunătăți viața. E dreptul tău ca ființă umană să nu tolerezi violența”. </strong><br>
Însă realitatea celor care ajung la tribunal nu devine întotdeauna mai ușoară. În cazurile în care instanța își face datoria, femeia este trimisă într-o casă de siguranță, departe de bărbatul abuziv. Dar asta se întâmplă mai ales în cazurile din capitală, și asta datorită atenției din partea presei internaționale și a organizațiilor pentru drepturile omului, explică avocata.
În România, chiar și când instanța face dreptate, agresorii se pot întoarce la victime fie să le abuzeze, fie chiar să le ucidă. Datele obținute de Libertatea arată că în 2020 autoritățile au înregistrat peste 2.200 de sesizări pentru încălcări ale ordinelor de protecție, atât provizorii, cât și judecătorești.
Enlarge / Space is mind-bogglingly big... but what happens there may not stay there.
The science fiction space opera is by now a well-known genre, and yet somehow The Expanse is hard to describe. Let me try to sum it up at its most basic: The Expanse is a show about space. It is a show about society, about resources, about people with passions and problems and desires and—most especially—about what happens when all those things collide.
It is also, in a word, excellent. The Expanse's fifth season is the best since its first, a long-awaited high-stakes payoff to several seasons' worth of setup. If you drifted away from the show during earlier seasons, like something accidentally dropped in microgravity, this new season makes it worth finding a way to come back.
For the first few seasons, The Expanse was concerned entirely with our own solar system. In its vision of the 24th century, we have fairly widespread access to spacefaring technology, just all at sublight speeds. The moons of Jupiter and Saturn might be accessible, but not so much the stars beyond.
Read 29 remaining paragraphs | Comments
Anul trecut, Kosa Istvan, ecolog şi ONG-ist din Miercurea-Ciuc, a decis să-şi pună în practică ideea de a avea o afacere “cât de cât sustenabilă”, care să slujească şi natura.
După mai multe luni de pregătiri, fostul activist de mediu a lansat, în martie, Transylmagica, un Start-Up Plus, la care s-au adăugat economiile personale. Investiţia totală a fost de 60.000 de euro, bani necesari, printre altele, pentru amenajarea unui atelier.
Kosa Istvan a adus în echipa lui artizani care să producă obiecte durabile: căni de metal, emailate şi pictate, sacoşe din material textil, tricouri, diverse “suveniruri din sălbăticie” pentru turişti. “Dar cu suvenirurile, anul acesta, am lăsat-o mai uşor, din pricina pandemiei”, spune antreprenorul.
Pentru fiecare produs vândut, Transylmagica îi plantează clientului un pui de copac şi apoi îl ţine la curent cu evoluţia arborelui.
Plantările au loc în parteneriat cu asociaţii care se ocupă de aşa ceva: Asociaţia Pando, din Târgu Mureş, şi One Tree Planted, din Shelburne, Vermont, SUA. Cumpărătorii pot opta pentru un arbore plantat în Transilvania, în Munţii Anzi sau în Kenya.
Pe platoul de la Hodoşa, Mureş, plantarea se desfăşoară împreună cu Asociaţia Pando şi are drept scop refacerea păşunilor cu arbori seculari din Ardeal. “Vedeţi, peste 15 ani, platoul ăsta, pe care acum cresc doar meri sălbatici, pitici, o să înceapă să arate ca păşunea de acolo”, explică fondatorul Transylmagica, indicând spre o colină presărată cu arbori rotaţi.
Peste 15 ani, această zi de weekend, de sfârşit de toamnă, se va fi pierdut printre amintirile voluntarilor. Veniţi în familie sau cu prietenii, cu câinii şi maşinile personale, plantatorii îşi iau lopeţile, lada cu puieţi şi se răspândesc pe pajiştea răscolită de turme. Mai ales în pandemie, orice motiv, nu doar salvarea planetei, e bun să te eliberezi, fie şi pentru câteva ore, de constrângerile oraşului.
“A fost un simplu apel pe Facebook, nu ne aşteptam să vină atâta lume. Au venit de dimineaţă, au plantat, au plecat, apoi au venit alţii şi tot aşa, vreo sută de oameni în total”, spune Kosa Istvan.
Peste 15 ani, acest puşti care cară, cu concursul unui Golden retriever, ditamai folia de plastic, pentru protejat puietul, va fi student, poate chiar masterand. Peste 15 ani, aceşti tineri care râd unul de altul pentru că hârlețul nu-i ascultă şi le alunecă de sub talpa bocancilor vor avea familiile lor şi afacerile lor sustenabile.
Terenul a fost
pus la dispoziţie de comunitatea din Hodoşa, o altă surpriză plăcută pentru
organizatorii plantării. Locuitorii din comuna mureşeană s-au implicat activ în
proiect. Au adus un ceaun uriaş, cu pirostrii, au făcut focul şi au pregătit
cantităţi industriale de gulaş. Pe masa întinsă pentru voluntari au apărut
pită, ceapă, slană, untură, cafea şi bere.
Potrivit unor hărţi militare, consultate de organizatori, la baza colinei unde are loc plantarea s-a aflat un aerodrom, în al Doilea Război Mondial. Iar pe colină creşteau, într-adevăr, arbori seculari, aşa cum consemnează o hartă datând de la sfârşitul secolului XVIII.
“Acum plantăm goruni, cu rădăcină protejată, aduşi de la pepiniera silvică din Sighişoara. Sunt mai scumpi, 25 de lei puietul, dar au mai multe şanse să reziste”, spune Kosa Istvan. Rădăcina protejată înseamnă că puietul are un balot de pământ, care-l va ajuta să se dezvolte şi pe un sol vitreg.
Un ţăruş şi o folie din plastic biodegradabil sunt ataşate fiecărui puiet. “Folia verde, pe lângă faptul că-l fereşte de capre şi oi, produce umbră, ca şi cum puietul ar creşte într-o pădure, la umbra unor copaci mai mari”, precizează ecologul.
Păşunile cu arbori nu sunt doar mai plăcute vederii turiştilor. Sub coroana largă a unui gorun, care e o varietate de stejar, solul are o temperatură mai scăzută decât dacă ar fi expus în plin la soare.
Un astfel de copac generează în jurul lui un mediu prielnic pentru tot felul de plante şi vieţuitoare. Cu ajutorul unei aplicaţii pentru telefon, voluntarii găsesc distanţa optimă dintre puieţii plantaţi, astfel încât densitatea să fie de 15-25 de copaci pe hectar.
Lângă Hodoşa, pe 20 de hectare, 500 de puieţi de gorun au fost plantaţi în această toamnă. Următoarea plantare, pe Valea Nirajului, e programată în primăvară, înainte de începerea perioadei de vegetaţie. Transylmagica şi Pando şi-au propus un obiectiv ambiţios pentru această zonă: 5.000 de arbori pe 200 de hectare de păşune.
Nu gerul iernii le dă cele mai mari emoţii plantatorilor, ci oile şi caprele care baleiază în degringoladă pe fostul aerodrom. “Am vorbit cu ciobanii şi ne-au dat asigurări că nu vor lăsa animalele pe păşunea cu puieţi. Sperăm să se ţină de cuvânt”, afirmă Kosa Istvan.
Cel mai scump produs Transylmagica are preţul de 45 de lei, în care intră costul puietului, al muncii artizanilor, al foliilor protectoare şi al ţăruşilor. Nu e o afacere din care să te îmbogăţeşti, dar lui Kosa Istvan îi permite să susţină un vis în care crede: pădurile viitorului. Despre puieţi, vorbeşte ca despre nişte copii, pe care-i lasă, cu inima strânsă, să înfrunte singuri o mulţime de pericole.
“Greul de-abia acum începe, după plantare”, spune antreprenorul. Îşi aminteşte cum o turmă de capre a distrus mare parte din puieţii plantaţi de Asociaţia Pando pe un teren de lângă Parcul Natural Retezat. “Nu ai cum să-i aperi de astfel de întâmplări, puţini copăcei au rezistat atunci, au fost plantaţi alţii în loc”.
Peste 15 ani, pe platoul de lângă Hodoşa, îşi vor întinde ramurile spre soare câteva sute de goruni, fiecare cu alaiul lui de păsări, veveriţe, arici, iepuri, şopârle şi furnici. Peste 15 ani, oamenii aceştia îmbujoraţi de umblat în aer liber, care păstrează distanţa, aşteptând porţia de gulaş, vor putea veni aici cu păturile şi coşurile la picnic. La fel, copiii lor şi copiii copiilor lor. Doar că alţi câini vor marca, în continuarea tradiţiei, teritoriul paşnic, unde oamenii au făcut pace cu planeta.
(credit: Microsoft)
SEATTLE—When Microsoft first introduced the Windows Subsystem for Linux (WSL) at last year's Build developer conference, it said that it was doing so to make developers who were familiar with the Linux command line feel comfortable on Windows. The immediate and inevitable question was "Well, what about Windows Server?" Development is one thing, but what if organizations wanted to occasionally deploy their Linux software on Windows?
Although Windows Server 2016 and Windows 10 share many components, the Server operating system hasn't thus far included WSL, consistent with the "developer only" rationale. But that's going to change: at Build this week, Microsoft announced that WSL will be included in Server later this year.
Microsoft still isn't positioning this as a way of running Linux services in production on Windows; rather, the company says the addition will be useful for administrative tasks. With WSL, Windows can run scripts written for Linux. But we're hard-pressed to see things stopping there; it seems inevitable that at some point, Windows will offer the ability to run Linux server software as one of its features.
Read 3 remaining paragraphs | Comments
Oxide Games allowed us to test a new beta update of "Ashes of the Singularity: Escalation" ahead of its release. The new update marks the first game optimization that increases performance for AMD's Ryzen processors.
You can cut down of food waste by linking your ingredients together into several meals —like using mushroom stems for a broth after using the caps in another dish.
Tesla Motors has recently been focused on improvements to its flagship electric vehicle, the Model S, giving it a second motor and Knight Rider-like self-driving capabilities. But Tesla was only able to build the Model S in the first place because of the practical experience it gained from constructing and selling the sedan’s predecessor, the Tesla Roadster. The Lotus-derived Roadster has mostly left the spotlight after its limited production run ended in 2012, but Tesla will be giving a late Christmas present to Roadster owners: existing Roadsters will be upgraded with changes that will boost the car’s range by 40 to 50 percent, up to a maximum of 400 miles on a single charge.
The upgrades are described in a post on the Tesla Motors blog and are a combination of an upgraded 70kWh battery pack, a new aerodynamic kit to lower the Roadster’s drag coefficient from 0.36 to 0.31 (still far higher than the Model S’ streamlined 0.24), and new tires to lower the Roadster’s rolling resistance. When combined with a specific "set of speeds and driving conditions" that Tesla says it will demonstrate in early 2015, the Roadster should be able to travel considerably farther per charge than its younger Model S sibling.
After the announcement, Tesla CEO Elon Musk tweeted that a similar battery pack upgrade isn’t coming any time soon for the Model S, but that it "obviously will happen long-term." The tweet has since been deleted.
Read 2 remaining paragraphs | Comments
After announcing the $2.9 billion acquisition of Motorola in January, the deal is finally complete, and Motorola is now a Lenovo company.
